BAAANG! Si s-a facut lumina! Ne vedem maine!

E Duminica. E sarbatoare. E ziua tatalui meu. E o zi ca oricare alta. Insa e speciala, pentru ca exista, pentru ca o simt, pentru ca o respir, pentru ca o traiesc. Ai avut vreodata impresia ca viata asta e ceva gen Truman Show, ca tu esti personajul principal al acestei lumi, ca totul se invarte in jurul tau, ca tot ce se intampla se intampla sa te modeleze, sa te schimbe pe tine, ca totul are un rost in lumea asta si are loc pentru tine? Ma uitam azi in jurul meu mergand pe strada si vedeam zeci, sute de oameni. Misunau ca demenetii de colo colo ca niste furnici tampite si descreierate. Vedeam ca sunt ca ei si in acelasi timp simteam ca nu sunt ca ei. Simteam ca ei fac parte din mediul inconjurator cu care interactionez eu. Traiesc intr-un Matrix, dar nu intr-un Matrix al nostru, in care suntem 6 miliarde de tampiti intr-o lume ireala, ci intr-un Matrix al meu, cu un singur tampit intr-o lume ireala: eu. Ce programator nebun mi-a creat aceasta lume in care eu traiesc, in care toti interactioneaza doar ca intr-un filnal actiunile lor sa aiba un efect asupra mea? As vrea sa il cunosc pe acest programator cretin, nebun si genial. I-as spune oare ca De Niro in Mary Shelley\'s Frankenstein \"Tatã\"? Ar fi el oare tatal meu adevarat, creatorul meu, iar daca da de ce oare m-a creat? Sa ma studieze, sa se amuze, sa simta prin mine ca traieste? De ce avem tendinta de a crea? De ce ne jucam de-a Dumnezeu? Suntem prea complexati si simtim oare nevoia de a fi puternici? Iubesc oamenii de langa mine, iubesc lumea asta, iubesc totul, pentru ca tot ce s-a intamplat vreodata pe pamantul asta a contribuit la formarea mea, la existenta mea, la implinirea mea. Spune-mi orice eveniment din istoria mondiala si cu siguranta voi gasi o legatura intre acel eveniment si modelarea caracterului si personalitatii mele. Sa ma faca oare toata aceasta teorie a \"Matrixului personal\" important, superior? Nu! Sunt doar increzator in existenta unui scop pe care il am pe acest pamant, sunt convins ca exist pentru a face ceva, a misca un deget, o pietricica, pietricica ce va modela candva personalitatea altui personaj...

Tocmai m-am trezit in urlete si tipete. Pe hol niste aurolaci care s-au aciuat la noi in camin au inceput sa faca galagie. Un numar de vreo 4 tipi la 40-45 de ani dorm de o luna in ghena caminului nostru. Insa pana azi-dimineata nu au facut galagie niciodata. Acum unul din ei a baut ceva si a inceput sa urle, femeia de serviciu alerga cu matura dupa el sa il dea afara si uite asa a iesit un taraboi de toata frumusetea. Intr-un final au fost dati afara din camin, insa nu asta e problema. Problema este cea a vitejilor care au inceput sa apara dupa plecarea lor. \"Hai sa mergem la administratie. Hai sa vorbim sa ii de afara.\" spuneau unii pe chat aici in retea. Voiau sa se intalneasca sa mearga peste administratora si sa faca \"dreptate\", sa plece aurolacii din camin. Le-am explicat ca au fost dati afara, insa, cica, nu asta era problema: \"Nu conteaza ca au plecat. Trebuie sa auzim punctul de vedere al administratorei.\" Baietii care pana azi-dimineata treceau cand se duceau la toaleta prin duhoarea aurolacilor isi tineau respiratia si lasau capul in jos speriati si umiliti; iar acum, dupa ce au plecat, se razvratesc. Am auzit aberatii gen \"Mergem la PROTV sa vina aia sa afle ce se intampla in camine.\". Momentul in care trebuia sa ne razvratim a trecut, toti am fost niste lasi incapabili sa ne impotrivim (pe buna dreptate) \"regimului\" aurolacilor asa ca cel mai bun lucru pe care il putem face acum ca au plecat este sa ridicam capul in sus si sa spunem soptit printre buze: \"Multumesc!\"

Azi chiar nu stiu despre ce sa scriu. Am avut o zi plina, cu un examen, cu o intalnire cu o tipa, cu o cearta cu un foarte bun prieten, insa nimic nu ma misca destul de tare incat sa scriu despre subiectul respectiv. Probabil e una din acele zile care trece fara sa o simti, fara sa stii ca a trecut, fara sa te atinga. Te lasa la fel, te lasa indiferent, te lasa rece, te lasa si gata. Miercurea viitoare am un examen super greu, DCE (Dispozitive si Circuite Electronice), pentru care va trebui sa ma straduiesc sa invat foarte mult. Uite, nu-mi place starea mea din acest moment. Nu simt nimic, stau si stau prost. E ora 0:39 si nu am ce face. Azi s-au intamplat multe si totusi nu s-a intamplat nimic, nimic sa ma schimbe, nimic sa ma faca sa simt ca traiesc. Nu iubesc, nu doresc, nu sufar, nu urasc, nu simt. Si nu imi place asta. Nu am chef nici de scris. Plec deci in discoteca. Voiam sa ma uit la Amelie pentru ca nu l-am vazut pana acum (sa-mi fie rusine! :P), insa mi-a pierit cheful. Vreau sa sar, vreau sa dansez, vreau sa traiesc. Azi noapte am dormit doar 2 ore, insa nu mi-e somn. Nu vreau sa dorm, nu vreau sa pun geana pe geana si sa nu mai simt nimic, sa treaca orele fara sa le simt. Gata! Nici cuvintele nu mi le mai gasesc. Am plecat in discoteca. Life\'s out there. Enjoy!

Da! Am despre ce sa scriu :) De doua zile nu stiu ce sa scriu. Mi s-au intamplat multe dar parca nimic nu iese din normal, nimic nu ma imbie sa scriu ceva. Pana acum. E 5:40 si ascult Robbie Williams - If It\'s Hurting You. E o melodie superba pe care nu o sa o comentez pentru ca nu ea reprezinta subiectul principal. Ea a avut doar rolul sa ma porneasca, sa imi ofere inspiratie, sa ma faca sa scriu. O sa \"arunc\" mai jos versurile melodiei dupa care o sa continui cu o alta idee.

Please don\'t think of me
If you do you gotta block it
I got chills tonight
And you can\'t be here to stop it
I\'m not a parasite
It\'s just a lonely night
Tonight

I walked from the bar
\'Cause they were only laughing
I wished on our star
But they covered it in satin
I\'m not a gigolo
That\'s what I want you to know
Tonight

Ooh ooh
I\'ve hurt you I can see
Ooh ooh
Do you think it\'s not hurting me

Ooh ooh
The grass ain\'t always green
And if it\'s hurting you
You know that\'s its hurting me
You know that\'s its hurting me

You\'ll meet other men
Who will break your heart
If I see you with them
It\'s gonna tear me apart

Maybe in another life
We wouldn\'t be alone
Tonight

Ooh ooh
I\'ve hurt you I can see
Ooh ooh
Do you think its not hurting me

Ooh ooh
The grass ain\'t always green
And if it\'s hurting you
You know that it\'s hurting me
You know that it\'s hurting me
You know that it\'s hurting me
You know that it\'s hurting me

Gata. Asta a fost melodia. Absolut superba! Robbie Williams este absolut genial. Toate piesele lui au un mesaj aparte, o vraja ascunsa, o mica poveste, o poveste deosebita care nu poate sa nu te atinga, sa nu te impresioneze, sa nu te lasi purtat de muzica si sa nu plutesti deasupra intregului Pamant. Iar vocea lui clara, cristalina, linistitoare, impaciuitoare, calma, iubitoare nu poate sa nu iti alunge si cel mai mic sentiment de ura sau de rea-vointa. \"Doamnelor si domnilor ... Mr. Robbie Williams\"!!!

Sunt suparat pe mine! Reusisem sa-mi pun la punct programul de somn. De doua zile l-am dat iar peste cap. Dovada: e 6 dimineata si eu scriu un jurnal stupid. :) Problema e ca miercuri am un examen foarte foarte greu de care inca nu m-am apucat. Am o pila la seminarist si o pila la prof asa ca, sincer, nu imi fac mari probleme. Ceea ce e \"grav\" e ca trebuie sa si invat pentru ca pilele astea cam sunt de marire a notei de la 6-7-8 la 8-9-10 si nu de la 2-3-4 la 5 cum as vrea eu. Si, cum spuneam, stau foarte prost cu somnul. Iar am cearcane imense si iar ma ustura ochii si iar ma simt obosit tot timpul. Gata! Am pus punct! De maine o sa am un program foarte foarte ordonat. Parol!

Imi place foarte mult jurnalul lui didi. Pe langa faptul ca e foarte sincer e deosebit dintr-un punct de vedere. Desi acest jurnal se afla pe net si poate oricine sa il citeasca, jurnalul ei nu este deloc scris ca si cum ar urma sa fie citit de \"publicul larg\". Nu! E facut din sufletzelul ei pentru sufletelul ei. Scrie sa se elibereze, scrie sa se descatuseze, scrie sa nu lase sentimente neexprimate; de fapt scrie pentru ca i-am zis eu sa scrie ca daca nu e vai de capul ei :)) Eu, cand mi-am recitit jurnalul de zilele trecute, mi-am dat seama ca unele cuvinte nu se potriveau perfect starii mele dar dadeau bine, mi-am dat seama ca poate mai aveam ceva de zis dar nu am zis (un strop de stanjeneala nejustificata sau pur si simplu pentru ca nu ar fi dat bine) si asta ma face sa cred ca, in subconstient, ma gandesc si la faptul ca jurnalul meu va fi citit. O sa incerc cat pot de mult sa nu ma autocenzurez, sa imi dau drumul mai mult si mai mult in scris si in exprimare libera a sentimentelor mele si sa scriu ca si cum nimeni nu va citi jurnalul meu. Va pup, cititorii mei dragi! :)))

E ceva vreme de cand nu am mai scris. A fost o saptamana foarte incarcata. Am avut examen la DCE si a trebuit sa alerg de \'colo \'colo doar doar o sa reusesc sa pot sa fiu in stare sa fiu capabil sa invart ceva. Si cum totul se invarte, am tras eu o concluzie idioata ca totul se rezolva. Si iata ca s-a rezolvat. Sa fie nota 8 o nota buna? Neah. Mai buna era 4. :)) Totusi nu sunt fericit, nu e o nota luata pe merit, am copiat, am avut si niste mici aranjamente si astfel cam stiam ce o sa se intample. Asta nu inseamna ca examenul a fost o rutina. Nicidecum. Am avut niste emotii la inceput insa totul s-a linistit odata ce a inceput examenul. Cel mai mult ma bucura insa faptul ca i-am dat unui coleg o servita si l-am ajutat sa treaca examenul. Examenul a fost lejer deoarece erau multi, prea multi, cu pile si astfel se cam putea copia, iar notele au fost marite cam la toata lumea (celor care aveau punctaj de trecere). Oricum, ce-a fost a fost. A fost o mare labareala si nu un examen dur si greu cum auzisem.Si cum ar trebui sa ma simt acum? Sa beau de bucurie ca am trecut, sa dau petrecere, sau sa ma doara-n cur si sa ma culc fiindca nu am mai dormit de cateva zile? Am ales, raman cu patul. Somn usor! 

Tocmai am vazut Amelie. Un film superb despre visuri, despre ambitii, despre dragoste, despre viata. Nu e un film care sa te lase cu gura cascata, nici un film care sa te lase suspinand cu ochii in lacrimi. Nu! E un film cu o viziune optimista, un film care te face sa vrei sa traiesti, sa vrei sa faci ceva, sa nu iti irosesti viata lasand-o sa treaca pe langa tine, sa crezi in viata, sa crezi in visul pe care il ai si pe care vrei cu atata ardoare sa ti-l indeplinesti, sa crezi in dragoste. Numai prin dragoste te poti implini, poti simti ca nu vrei mai mult, ca ai atins absolutul. Si atunci cand iubesti ai tot suportul necesar implinirii oricarui vis. Asa cum zice si Robbie Williams: \"If you\'re willing to change the world let love be your energy, I\'ve got more than I need when you\'re love shines down on me\". Intr-adevar ramai un nimic daca nu iubesti cu adevarat. Totul e monoton, totul e deprimant, frustrant, enervant, suparator, trist, monoton... Nu stii ce vrei, nu ai puterea sa afli ce vrei de la viata, nu ai vointa sa obtii ce vrei daca nu iubesti, daca nu simti acel sentiment mirific cum iti cuprinde tot corpul si te ridica, te dezlipeste de pamant, te face sa plutesti, sa iti creasca aripi si sa zbori pe deasupra tuturor si sa te simti o putere suprema pentru care modelarea acestei lumi mizere e un mizilic. Si daca nu iubesti ce faci? Te inchizi in tine, te ascunzi sperand ca daca tu nu ai gasit dragostea te va gasi ea pe tine sau vei iesi in lume, vei lua aer in piept, vei strange din dinti si vei primi orice lovitura sperand ca daca nu te-a gasit dragostea o vei gasi tu pe ea? Pentru ca fara dragoste esti pierdut, debusolat ...

\"I just wanna feel real love ... I got too much love running through my vains to go to waste\"!!!!!

Daca nu stii ce inseamna optimist si ai nevoie de un exemplu viu, ala sunt eu! Ma simt extraordinar! Nu am facut nimic special sa poti spune ca ceva m-a impins spre aceasta stare euforica de optimism, ci doar o pofta nebuna de viata. Am fost aseara in discoteca si m-am simtit foarte foarte bine. M-am intalnit cu Raluca, o tipa cu care am fost impreuna acum cativa ani la mare si pe carea am reintalnit-o anul acesta in Bucuresti. Prima oara cand am vazut-o ne-am recunoscut pe loc. Imi placuse foarte mult de ea atunci cand am fost impreuna la mare, insa acum in Bucuresti mi-am dat seama ca e plina de fite, ca e increzuta si greu abordabila. Am sunat-o de vreo doua ori sa ne intalnim dar nu am avut succes asa ca am lasat-o moarta. Si aseara ne-am reintalnit. Am ignorat-o complet. O tipa beata a venit sa danseze cu mine si cu o alta tipa draguta am schimbat cateva vorbe. Dupa aceste mici intamplari, trecand pe langa Raluca, ea m-a oprit, chipurile sa imi faca cunostinta cu o prietena de-ale ei. Am refuzat si mi-a zis ca oricum nu imi mai face cunostinta ca o sa o sun pe ea. Dupa ce i-am spus ca i-am sters numarul din memoria telefonului a inceput sa mi-l dicteze. Am plecat. Fara sa o las sa termine. Ma simteam atat de bine refuzand-o, ma simteam atat de bine rasplatind-o cu aceeasi moneda, ma simteam ca un invingator, dar nu fata de ea ci fata de mine. Asta pentru ca, am uitat sa spun, Raluca e cea mai frumoasa fata pe care am vazut-o in viata mea. Toata seara s-a plimbat ea pe langa locul unde dansam cu prietenii mei insa am ignorat-o pana la plecare. A mea.

Pe de alta parte am avut zilele astea o incercare de a reface anumite relatii. Am vorbit cu doua foste prietene sa ne intalnim si sa mai vorbim, sa mai schimbam pareri, experiente. S-a dovedit a fi o mare mare greseala. In primul rand, doar vorbind cu ele la telefon mi-am dat seama ca nimic nu putea fi asa cum voiam eu sa fie. Amandoua parca veneau de pe alta lume, nu ne intalegeam, pareau absurde, ridicole si nimic nu le mai putea face sa ma atinga, sa ma impresioneze, sa ma miste in vreun fel. Am petrecut momente superbe cu amandoua, insa acum totul e absurd, la telefon pareau niste straine, niste necunoscute. Gata, m-am lecuit. Trecutul va ramane trecut. Am un viitor in fata si nu o sa ma apuc sa rascolesc trecutul. Cu una din ele, Oana, trebuia sa ma intalnesc astazi. Eu azi-noapte daca am fost la discoteca si azi-dimineata la examen nu am avut cand sa dorm si eram rupt de somn. Am sunat-o pe la pranz sa ii spun ca nu ne putem vedea decat seara. Am ramas stupefiat de cum imi vorbea. Ca o nevasta din-aia pisaloaga, intepata, si mult prea afectata de blestemata aia de menopauza. \"Tu nu intelegi ce iti spun? Nu pot sa ne intalnim decat pe la 6. Mai tarziu nu pot. Intelege! Nu vreau sa ma cert cu tine la telefon. Nu am chef de certuri, mai ales cand iti explic clar ca nu pot mai tarziu de 6. Nu trebuie sa iti spun de 1000 de ori ca sa intelegi. Lasa somnul si hai sa ne intlanim. Nu vreau sa ma supar.\" Nu mai vorbisem de o luna cu ea, nu imi vorbise asa niciodata si acum, dintr-o data, pisaloaga ataca. \"Te sun mai tarziu!\" am raspuns, iar acum e ora 11 si de sunat .... oops! Fuck you bitch. Get a life!

     Olimpicul

  Am inceput sa dorm, nu foarte bine, dar am inceput. De doua nopti m-am culcat inainte de 1 noaptea. Alaltaieri chiar m-am culcat la 11. E ceva... Dimineata nu am dormit mai mult de 9, maxim 10. Cearcane tot am si obosit tot ma simt. E normal. Doar nu era sa repar cu doua nopti o luna de nesomn.
  Ma amuza si ma enerveaza colegul meu de camera. E genul ala de om inchis in sine, antisocial, olimpic international la fizica, care nu prea stie ce e aia viata. Nu ma refer exclusiv la chefuri, bautura si femei, ci ma refer si la teatru, carti, opera, spectacole, filme, muzica. La capitolul muzica nu e chiar asa varza, mai asculta muzica veche si buna, insa asa ca o rutina. Sa fi vazut in liceu cand spunea maica-sa la sedintele cu parintii ca se roaga de el sa iasa din casa si nu vrea. Il trimite cu gunoiul ca sa ia si el aer.
  Acum e student la Automatica pentru ca a intrat fara examen, fiind olimpic. Insa la calculator nu se prea pricepe. Stie si el programare ca doar asta face, la scoala, dar nu stie sa instaleze si el un Windows cap-coada. Student la Automatica si sa faci confuziile conceptuale pe care le face el: penibil! 
  E, si acest coleg al meu, de cand s-a inscris la L\'Ecole Polytechnique din Paris, se crede buricul pamantului. Venereaza tot ce e francez, incepand de la Thierry Henry si pana la Edit Piaf. Bine, mai putin Balzac sau Voltaire sau altii mai micuti ca St. Antoine d\\\'Exupery, pt ca nu prea citeste baietelul. Dar de ascultat posturi de radio frantuzesi nu se sfieste. Franta e ca a doua mama a lui. Mai dau si eu peste cate o fraza incalcita in franceza pe net si imediat se ofera sa imi traduca. Parca a uitat ca e roman. Ce e foarte foarte amuzant e ca motivul principal pentru care pleaca in Franta e o tipa. O tipa care anul trecut ii tragea zeci de tepe, il facea sa umble ca boul prin gari cu trandafiri si cadouri. Daca ea nu ar fi fost la aceeasi universitate in Franta, nu si-ar fi trimis dosarul. L-a vrajit ca de revelion o sa fie impreuna si a gasit ea o modalitate sa-i traga teapa. Revelion in familie? Not again. Loooooser. Da, dar pleaca in Franta. De 5 luni invata franceza si acum a reusit. Metamorfoza a avut loc. S-a francofonizat. 
  Si e atat de plin de el incat nimic nu il mai poate atinge. Toate tentativele mele de a face ceva lui i s-au parut amuzante, puerile, inutile... \\\"Ce ma vrei sa dai la teatru?\\\" sau \\\"Acum iti deschizi firma, ai? Si o sa viziteze cineva pagina firmei?\\\". Acum doua zile m-a dus un prieten la Vali Punga cica sa ma introduca in lumea fotomodelelor. Nu ma vazusem de mult cu acest prieten si astfel am acceptat. Dupa o discutie lunga m-am hotarat ca nu asta vreau sa fac, desi e tentant. Momentan am lucruri mai bune de facut. Am adus vorba de Punga pentru ca ieri colegul meu simpatic m-a intrebat ironic toata ziua de ce vreau sa ma fac fotomodel. El intreba, el \\\"glumea\\\" (pun ghilimele pt ca nu era deloc amuzant) si tot el radea. Pana cand i-am dat vreo doua replici taioase si nu a mai vorbit cu mine. I-am zis ca sta ca prostul in casa asteptand pe net rezultatul celor din Franta, in timp ce cativa colegi de-ai lui l-au invitat la o bere nu departe de camin. Si rezultatul nici in dimineata asta nu a venit.
  Nu am nimic cu el, numai ca prea ma streseaza cu \\\"umorul\\\" lui de cacat. Si nu ii raspund pentru ca simt ca nu are rost. Daca m-ar complexa cunostintele lui poate i-as raspunde. Dar imi e indiferent. Glumele lui nu ma ating, ci doar faptul ca tot insista aiurea. Oricum, momentan tace. Mai e si o alta parte a povestii. In interior e baiat de treaba, saritor, insa l-a cam atins ireversibil orgoliul. Pacat. Pentru el.

     Sesiunea

  S-a terminat si cu sesiunea asta. Note de cacat, chiar prea mult la cat am invatat. Nu am invatat la nici o materie, am copiat de am rupt si am trecut printr-un semestru de scoala fara sa obtin ceva. Nu am fost la cursuri, nu am invatat nimic, nu am nici o restanta, dar nu a trecut oare timpul degeaba? Semestrul viitor am planuri mari: ma duc la cursuri si la seminarii si iau si eu ca omul bursa. Combinatia perfecta de copiat si invatat sper sa ma ajute sa iau si eu bursa. Macar sa incerc sa fac bani daca de invatat nu sunt bun.
  Daca stau sa ma gandesc mai bine semestrul asta au fost si materii super aiurea care nu au nici o legatura cu calculatoarele: fizica, electrotehnica, electronica (din anii \'80), matematici speciale, filosofie. Oricum asta nu e o scuza. Chiar nu am facut nimic semestrul asta. Am frecat menta aiurea. Ceva trebuie sa se schimbe!
  Da ceva trebuie sa se schimbe. Lenea, indolenta, superficialitatea trebuie sa dispara, iar ambitia si staruinta sa se faca mai mult simtite. Sper ca voi reusi sa si pun in practica ce mi-am promis. Am mai promis eu ...

     Semestrul II

  Azi m-am intors de acasa. Incepe un nou semestru. Bursa nu pot lua pentru ca se calculeaza media pe ambele semestre. Deci nu imi prea pasa de rezultatele de pe semestrul asta. O sa incerc sa raman cu ceva la sfarsitul semestrului, macar la materiile legate de calculator.
  Am multe de facut semestrul asta. Legat de scoala, legat de teatru, legat de web-design, legat de viata mea. O sa muncesc mai mult, o sa ies mai mult, o sa ma zbat mai mult, o sa traiesc mai mult. Mda ... desteptule ... asa cum ziua are 48 de ore :)) Nu, sunt realist. Vreau doar sa incerc sa fac mai mult.
  Nu iubesc, vreau sa iubesc. Nu mananc bine, vreau sa mananc bine. Nu fac destul sport, vreau sa fac mai mult sport. Nu invat cum trebuie, vreau sa invat. Nu ma implic destul, vreau sa ma implic mai mult. Nu dorm, vreau sa dorm. Nu ies, vreau sa ies. Nu iubesc, vreau sa iubesc.

     Roata

  Azi am fost la scoala sa-mi iau o tema la CIL (o alta materie cu decanul la fel ca DCE de semestrul trecut). Temele erau individuale, dar putea sa imi ia si altcineva tema (din pacate nu stiam chestia asta ca nu ma mai duceam :P).
  M-am intors in camera si ma tot uit la colegul asta al meu. Cat de ironica poate fi soarta asta a noastra. Cum se intoarce roata, cum le invarte Cineva acolo Sus. Francezii admisi la L\'Ecole Polytechnique incep normal cursurile la 1 octombrie cu un curs pregatitor pe care strainii nu il fac. Iar apoi din aprilie incep studiile impreuna cu strainii. Colegul meu, mult prea bun, a fost primul strain admis dupa vreo 50 de ani care sa participe la acel curs pregatitor. Astfel, el nu mai pleaca acum in aprilie in Franta, ci de-abia la toamna sa inceapa cursul ala special. Intr-adevar o mare onoare, insa pentru sufletul lui de indragostit un mare ghinion. El ar fi vrut sa plece cat mai repede in Franta pentru a fi cat mai aproape de \"iubita\" lui. Nici nu poate sa renunte la cursul ala pregatitor pentru ca oricum de inceput tot in aprilie la anu\' incepe. In concluzie, el e prea bun incat doare. Sa inteleg ca nu e bine sa fii nici prea bun? Sa inteleg eu din lectia asta a lui ca nu e bine sa te bucuri inainte si sa te crezi prea important pentru ca niciodata nu se stie ce se poate intampla? Acum sta prin camera si se uita la monitor si pe pereti. Nu are prieteni, nu are unde sa se duca, singura lui conexiune cu lumea e \"prietena\" lui care, din pacate, se afla in Franta. Se pare ca va avea timp mai mult sa exerseze limba franceza in Romania inainte sa plece... \"Roata morii se-nvarteste / Tzac tzac tzac\" ...
  E ora 8. Raluca tocmai a terminat cursurile si trebuie sa ajunga la ea in camin. Cu Raluca sunt de ceva timp impreuna, dar nu stiu exact de cand. De obicei tin minte ziua cand ma combin cu cate o fata. Acum insa nu am retinut, nu m-am implicat emotional, nu simt nimic. Mi-a placut mult tipa, inca imi mai place, are o fata foarte dulce, insa, asa cum am mai scris, nu simt nimic. Vad ca se implica, vad ca se ataseaza, insa eu nu simt nimic. Am fost atent cu ea si de Valentine\'s Day si de Dragobete, insa din complezenta, sau chiar dintr-o rutina tocita. Ascult muzica si melodia care a inceput acum e Vama Veche - Nu am chef azi. Ce coincidenta, asta simt si eu. Nu am chef de nimic, nu e nici o nota de pesimism in aceasta remarca, ci doar o simpla nepasare. Ar trebui sa merg la Raluca, dar nu am chef. Ar trebui sa ies in oras la agatat, dar nu am bani. Sau chef? Nu, bani e raspunsul corect.

     Moscow on Ice

  Am fost la Moscow on Ice, un spectacol superb de patinaj la patinoarul din incinta complexului Lia Manoliu. O trupa celebra de patinatori au venit si in amarata noastra tara. Nici un sfert din locuri nu au fost ocupate si mi se pare foarte logic. Incultura adunata cu pretul ridicat al biletelor (500 000 si 750 000) au impiedicat scaunele fostului patinoar 23 August sa se ocupe. A, uitasem. Eu am intrat pe blat, prin spate, induplecand un paznic.
  Spectacolul a fost deosebit. Am fost impresionat, nu profund, nu am fost extaziat, dar mi-a placut. Poate erau de vina si frigul si foamea care ma tot chinuiau. Am tremurat doua ore dar, sincer, a meritat. 
  Daca ar fi sa enumar repede ce mi-a placut in spectacol as incepe cu costumele foarte bine lucrate, as continua cu muzica si coregrafie, cu numerele de acrobatie si as termina, desi nu e lucrul ce m-a impresionat cel mai putin, cu frumusetea iesita din comun a rusoaicelor. Cand o sa scot pozele de pe filmul pe care l-am inceput si terminat in aceasta seara o sa scriu mai mult. Despre rusoaice. :)

     Sambata seara

  E sambata seara si stau ca bou\' in camera, singur. Am impresia ca nu am prieteni. Ba am. Unul invata, unul doarme, unul se scarpina in cur si zace in pat lenos ... iar eu ... vreau sa ies. Ar fi trebuit sa ies cu varu\'-miu in seara asta dar are si el combinatiile lui cu prietenul lui cel mai bun si mi-a ca nu stie daca mai iasa, ca prietenul lui e obosit, vrajeli. Cu alte cuvinte ca o sa iasa numai ei doi la agatat. Nu m-am suparat.
  Nu stiu ce e cu mine. Anul trecut ieseam seara de seara in discoteca. Nu stiam ce e aia seara fara discoteca. Acum, insa, parca nu mai am nici un chef. Stau si zic ca nu am cu cine sa ies. Ironia e ca anul trecut, iesind des, cunosteam multa lume, mai ieseam cu cate o tipa, cunoscuta tot la discoteca. Deci ca sa ai cu cine sa iesi trebuie mai intai sa iesi. Si ce sa fac? Sa ies de nebun singur in discoteca? Am fost de multe ori singur la teatru-spectacole, insa in discoteca ar fi prima data cand merg singur. Ce dracu tot spun aici? Parca as fi un sentimentalist cretin-idiot ce se lamenteaza inutil.
  Maine ma duc la Lolita cu Stefan Iordache in regia Catalinei Buzoianu. Cu cine? Nu ma intreba pe mine!

     Sanziana

  E 4 dimineata si tocmai m-am intors de la discoteca. A doua oara. Cum asa? Simplu asa. Am fost la discoteca unde am cunoscut o fata superba. Nu era foarte frumoasa, insa avea ceva, acel ceva. Felul cum se misca, cum se purta, cum vorbea, cum zambea, cum glumea ... m-a cucerit. Are prieten de un an si jumatate si nu vrea complicatii. Am simtit ca si ea ma place si am fost pe aceeasi lungime de unda in seara asta. Nu a vrut sa imi dea numarul ei de telefon si nici sa iasa cu mine in oras. Dupa multe insistente insa mi l-a dat. Ajuns in camera mi-am dat seama ca avea doar 9 cifre. Am fugit inapoi la discoteca insa era prea tarziu. Plecase.
  Sa mi-l fi dat gresit, sa-l fi tinut eu minte gresit ... nu stiu. Stiu doar ca nu mai am cum sa dau de ea. Ce ironic... Am pus-o la un moment dat sa zica un numar de la 1 la 10 cu gandul ca ii voi spune sa zica primele x (x numarul ales de ea) cifre din numarul ei de telefon. Si a zis 10 fara sa stie \"planul\" meu. Si totusi am primit doar 9.
  Desi suna stupid, nu o sa o las sa scape. Stiu ca e la Management, e in anul II, sta in Agronomie, deci stiu destul. Voi merge la ea la facultate si ma voi interesa despre ea. Chiar mi-a placut mult de tot de ea si nu vreau ca de acum inainte sa merg in discoteca uitandu-ma in stanga si in dreapta asteptand soarta sa mi-o arate. Eu sunt soarta. Eu voi face posibila reintalnirea noastra. Nu imi va mai place de ea, va refuza sa ne intalnim, nu va fi niciodata nimic intre noi ... detalii ... intr-adevar detalii pe langa sentimentul de esec ce va aparea peste catva timp daca stau cu mainile in san.
  Am mai cunoscut vreo doua fete tot in seara asta si le-am luat numarul de telefon, insa fara nici o valoare. Simple numere notate in graba pe o foaie ce nu vor fi apelate niciodata. Sau poate maine?
  Oricum, Sanziana nu va disparea asa usor. Zise maniacul.

     eu_gen_ionescu

  Am fost aseara la eu_gen_ionescu, piesa la Green Hours cu Roxana Guttman si Andrei Gheorghe. O piesa absolut superba prin continut, final si interpretare. Si cand spun interpretare spun Roxana Guttman. Roxana a fost geniala, era parca rupta din povestea trista-vesela si asezata intre noi. Sensibila, prostuta, plictisita, dezinteresata, dornica. Era ea ... Judith. Cult, logic, sobru, plictisit, inchis, dornic. Era el ... catolicul importator. Nu am retinut numele. Semana destul cu Andrei Gheorghe, incat sa nu iti fie usor sa observi, desi se aratau pe alocuri, calitatile actoricesti ale acestuia. Povestea celor doi plictisiti, satuli de viata, este cu adevarat sensibila. Jocurile inocente, stangacia, stanjeneala se imbina conturand preludiul unei iubiri ce se implineste dincolo de taramul pamantesc efemer, prin moarte. Da, prin moarte. In finalul piesei cei doi, indragostiti, imbratisati, se retrag de pe scena sugerand imbarcarea in avion. Deasupra scenei goale apar informatii despre zborul respectiv: New York, 11 septembrie 2001, 9:40 AM.
  O poveste ce te intristeaza dar iti aseaza un zambet pe buze in acelasi timp. Pe buzele multora am vazut zambetul provocat de ideea finalului piesei, adaptarea povestii la tragicul act terorist. Zambetul meu insa era unul tamp, aveam un sentiment de impacare si in acelasi timp de speranta. Aveau oricum sa moara. Ce bine insa ca au gasit iubirea. Nu au pierdut-o. Au gasit-o. Iar eu, cu zambetul meu tamp, sper si astazi in iubire.